arh. Marius Miclaus
Marius Miclăuș este arhitect. Între 1997 și 2010 a predat cursuri de Teoria Arhitecturii și proiectare în Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, în 2014 a fost profesor invitat la Universitatea Sapienza din Roma, în 2017 critic guest la Anhalt U. Bauhaus – Dessau iar în 2018 la UAUIM București. Din 2021 a revenit ca profesor asociat în Facultatea din Timișoara.
Din 1998 activează în diverse funcții în organizații profesionale cum ar fi – Asociația arhitecților “Timișoara”, Ordinul Arhitecților din România, iar între 2004 și 2008 a fost vicepreședinte al Uniunii Arhitecților din România. Coordonează din 1996 studioul de arhitectură Archaeus, cu care a câștigat diverse concursuri de arhitectură și urbanism, naționale sau internaționale lucrările fiind publicate în Spania, China, India, Slovacia, Grecia, etc.
În perioada 2000-2005 a fost coorganizator al programului “Restaurarea suprafețelor de arhitectură” finanțat de către Unesco – UVO ROSTE Venice Office, program dedicat masteranzilor în restaurare din Est-ul Europei.
Din 2010 este președintele Fundației Archaeus cu care derulează câteva programe internaționale printre care – Alternative Learning Program / Dealu Cerului Projekt, Peripatetica (coorganizator), Borangic, SHiLA sau Arhitec tool.
Dealu Cerului project a fost premiat în 2012, 2015 și 2020 la Anuala de arhitectură și Bienala est europeană BETA pentru proiectele de educație pe care le derulează.
În 2014 a absolvit Masterul de Yacht Design în cadrul Politecnico di Milano cu bursă de merit.
Din 2015 este implicat in diferite programe europene cu ONG-uri sau în colaborare cu diverse Universități din Europa.
În 2017 a fost prezent pe lista scurtă a premiilor Mies van der Rohe cu proiectul La a(l)titudine, un proiect derulat cu voluntarii pregătiți la Dealu Cerului, încă din 2005.
Întrebat care ar fi elementele incontestabile/necesare ale unui proiect depus pentru a întări relația omului cu natura, Marius ne-a răspuns:
Cred mult în conexiunea noastră cu tot ce ne înconjoară. Facem parte din micro, respectiv macrosistem fie că suntem fie că nu suntem atenți la acest aspect. Conștientizarea, în schimb, al acestui fapt ne aduce mai aproape de natura noastră interioară ceea ce determină răspunsuri firești la întrebările unui proiect. Firescul, deci, ne aduce mai aproape.